Regândirea investitiilor pentru onorarea jaloanelor României în fața Comisiei Europene – ”editia” Planul National de Redresare si Rezilienta

Dacă ai proiecte derulate prin Planul Național de Redresare și Reziliență nu uita să recitești și reconsideri termenele și condițiile contractuale pe care le ai!

Până în prezent, România a încasat 9,1 miliarde de euro prin PNRR, incluzând prefinanțarea de 3,79 miliarde de euro, prima cerere de plată de 2,56 miliarde de euro și a doua cerere de plată de 2,75 miliarde de euro.

În această perioadă, consultanții și beneficiarii de proiecte sunt extrem de solicitați pentru a gestiona toate cererile formulate de Ministere către beneficiarii . Se solicită raportări lunare cu termene de execuție de pe o zi pe alta, iar lucrările aflate în desfășurare trebuie finalizate într-un timp foarte scurt. De asemenea, există o lipsă de corelare a comunicării între unele ministere coordonatoare și beneficiarii finali, iar solicitările de clarificări adresate finanțatorilor rămân, de multe ori, fără răspuns, ceea ce îngreunează implementarea eficientă a proiectelor PNRR.

Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) al României se confruntă cu provocări majore în procesul de implementare, existând riscuri semnificative legate de întârzierea finanțărilor din partea Comisiei Europene. În perioada 10-14 februarie 2025, o delegație a Comisiei Europene a efectuat o vizită oficială în România pentru a analiza stadiul implementării jaloanelor esențiale și pentru a decide asupra deblocării cererii de plată nr. 3. Cererea de plată nr. 3 din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) al României are o valoare totală de aproximativ 2,67 miliarde de euro, din care 1,86 miliarde de euro sunt sub formă de granturi și 811 milioane de euro sub formă de împrumuturi.

Printre principalele dificultăți semnalate se numără reforma pensiilor speciale și guvernanța companiilor de stat, subiecte care au generat numeroase controverse pe scena politică și au necesitat clarificări suplimentare în dialogul cu oficialii europeni (sursa: G4Media.ro). În cadrul unei ședințe a Comitetului Interministerial de Coordonare a PNRR, la care a participat și Céline Gauer, directorul general al SG RECOVER din cadrul Comisiei Europene, s-a subliniat necesitatea accelerării reformelor și investițiilor pentru a evita sancțiuni sau pierderi de fonduri (sursa: Economedia.ro).

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, a declarat că România se află într-un punct critic, fiind necesare negocieri intense pentru flexibilizarea anumitor jaloane și accelerarea implementării proiectelor din PNRR. În acest moment, din cele 29 de miliarde de euro alocate României, mai sunt de încasat aproximativ 20 de miliarde, ceea ce face ca orice întârziere să fie extrem de costisitoare pentru dezvoltarea țării (sursa: Economedia.ro).

De asemenea, la începutul anului 2025, ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Bogdan Ivan, a avut o întrevedere cu vicepreședintele executiv al Comisiei Europene, Stéphane Séjourné, pentru a discuta despre strategia industrială și digitalizarea economiei românești în cadrul PNRR. Aceste reforme sunt esențiale pentru viitorul economic al țării, însă progresele sunt încă lente și insuficient susținute (sursa: economie.gov.ro).

Principalele plângeri ale beneficiarilor PNRR:

  1. Nu s-au plătit cereri de transfer, ceea ce afectează grav fluxul de numerar al proiectelor. Cauza este dată de capacitatea de prelucrare a finanțatorilor, personalul specializat redus dar și pe alocuri lipsa infrastructurilor informatice
  2. Constructorii părăsesc șantierele din cauza întârzierilor în finanțare și a lipsei de claritate în execuție.
  3. Comunicarea dintre beneficiari și finanțatori este deficitară, iar clarificările cerute rămân prea mult timp fără răspuns.
  4. Există o preocupare majoră că termenele scurte impuse inițial nu vor putea fi respectate, ceea ce poate genera penalizări și pierderi financiare.

Recomandări pentru îmbunătățirea implementării PNRR:

  • Asigurarea unei comunicări eficiente și transparente între ministere, beneficiari și finanțatori.
  • Accelerarea plăților pentru cererile de transfer pentru a evita blocajele financiare ale proiectelor.
  • Implicarea activă a autorităților în menținerea stabilității pe șantiere pentru a preveni abandonul lucrărilor.
  • Revizuirea și flexibilizarea termenelor de execuție pentru a permite implementarea realistă și eficientă a proiectelor.
  • Crearea unui mecanism clar și eficient de răspuns la solicitările de clarificări adresate finanțatorilor.

În concluzie, România se află într-o situație tensionată privind implementarea PNRR, iar orice întârziere în realizarea jaloanelor asumate poate periclita accesul la fondurile europene. Autoritățile române trebuie să acționeze rapid și eficient pentru a respecta angajamentele luate în fața Comisiei Europene și pentru a evita riscul pierderii unor sume esențiale pentru modernizarea țării.

 

Citește și alte articole
NEWS
Finanțări 2026 UAT-uri: de ce primăriile care se pregătesc din timp vor avea un avantaj real
NEWS
PNRR: între promisiunea unei lumi noi și sprintul disperat din 2026
INFO
România, campioană la prețul energiei: cum ne erodează competitivitatea și de ce soluția este independența energetică finanțată din fonduri europene?

Contact

Contactează-ne pentru
soluții financiare personalizate!