Sprijinirea dezvoltării microîndreprinderilor din mediul rural si urban din arealul ITI Delta Dunării, Regiunea Sud-Est este o prioritate pentru Agenția de Dezvoltare Regională SUD-EST, care oferă acum oportunitatea de a beneficia de fonduri europene pentru dezvoltare, printr-un program de finanțare dedicat pentru sprijinirea creșterii durabile a acestora. Acest sprijin financiar nerambursabil este conceput pentru a ajutamicroîntreprinderile din regiune să își extindă activitatea, să își optimizeze procesele de afaceri, să își îmbunătățească competitivitatea pe piață și să creeze noi locuri de muncă.
În cadrul apelului, companiile pot accesa finanțare nerambursabilă pentru investiții esențiale, cum ar fi achiziția de echipamente, modernizarea infrastructurii și dezvoltarea capacităților de producție sau prestare de servicii.
Obiectiv General: Obiectivul general al apelului de proiecte este creșterea competitivității economice regionale și îmbunătăţirea condițiilor de viață ale comunităților locale prin sprijinirea dezvoltării mediului de afaceri.
Obiective Specifice: Obiectivul specific al apelului de proiecte este „Intensificarea creșterii sustenabile și creșterea competitivității IMM-urilor și crearea de locuri de muncă în cadrul IMM-urilor, inclusiv prin investiții productive (FEDR)”.
📌 Solicitanți eligibili:
Microîntreprinderile cu/fără sediu social în Regiunea de dezvoltare Sud-Est, dar care au un punct de lucru înregistrat fiscal în arealul ITI Delta Dunării de cel puțin doi ani în mediul urban sau rural;
📌 Grup țintă:
Microîntreprinderile din mediul urban și rural din arealul ITI Delta Dunării din Regiunea de Dezvoltare Sud-Est din România.
Zona vizată de acest apel de proiecte este Regiunea Sud-Est din România, arealul ITI Delta Dunării, în mediul urban și rural.
Buget alocat: 4.818.066 euro
Valoarea minimă nerambursabilă: 20.000 euro
Valoarea maximă nerambursabilă: 200.000 euro
a) Construirea/modernizarea/ extinderea spațiului de producție/ servicii, inclusiv asigurarea utilităților generale aferente, respectiv alimentare cu apă, canalizare, agent termic, energie electrică, PSI;
b) Dotare cu active corporale, de exemplu: echipamente tehnologice, utilaje, instalații de lucru, mobilier, echipamente informatice, birotică, de natura mijloacelor fixe;
Referitor la dotările pentru echipamentele specifice pentru persoanele cu dizabilități, solicitantul trebuie să prezinte o analiză/fundamentare cu privire la justificarea necesității achiziționării acestora. Această analiză trebuie să cuprindă și o modalitate de utilizare efectivă a acestor echipamente de către solicitant în cadrul activităților propuse prin proiect și se va monitoriza în perioada de implementare/sustenabilitate. În cazul în care nu se va considera justificată necesitatea, în procesul de evaluare se va solicita încadrarea în categoria cheltuielilor neeligibile și nu se va puncta la criteriul respectiv.
c) Dotarea cu mijloace de transport pasageri (rutier și/sau naval) doar pentru codurile CAEN Rev 3 – 8621 Activități de asistență medicală generală, 8622 Activități de asistență medicală specializată, 8623 Activități de asistență stomatologică, 8691 Servicii de diagnostic imagistic și activități ale laboratoarelor medicale, 8692 Transportul pacienților cu ambulanța, 8693 Activități ale psihologilor și psihoterapeuților, cu excepția medicilor, 8694 Activități ale infirmierelor și moașelor, 8695 Activități de fizioterapie, 8696 Activități de medicină tradițională, complementară și alternativă și 8699 Alte activități referitoare la sănătatea umană n.c.a., justificat de utilizarea exclusivă a acestora pentru transportul pacienților/personalului medical în Delta Dunării în vederea desfășurării activităților prevăzute de aceste coduri CAEN; această activitate va fi eligibilă în limita a 30% din bugetul total eligibil al proiectului, cu excepția codului CAEN Rev 3 – 8692 Transportul pacienților cu ambulanța;
d) Dotare cu instalații/echipamente specifice în scopul obținerii unei economii de energie, precum și sisteme care utilizează surse regenerabile, alternative de energie, în cazul în care acestea sunt destinate strict utilizării pentru investiția finanțată, de ex: stații de încărcare, pompe de căldură, mini-eoliene, compresoare aer, panouri și/sau sisteme fotovoltaice, panouri solare, etc.
e) Dotare cu active necorporale, exclusiv legate de funcționarea mijloacelor fixe care se achiziționează în vederea desfășurării activității finanțate: programe informatice, utilizarea IT și a proprietății intelectuale: brevete, licențe, mărci comerciale, inclusiv elemente care conduc la digitalizarea exclusive a activității legată de codul CAEN pentru care se solicită finanțare.
Costuri directe
Costuri indirecte (max. 5% din costurile directe)
📝 Cum aplici pentru finanțare?
✅ Pasul 1: Verifică eligibilitatea firmei tale;
✅ Pasul 2: Pregătim documentele și cererea de finanțare;
✅ Pasul 3: Depunem online proiectul prin portalul dedicat;
✅ Pasul 4: Așteaptă evaluarea, selecția și semnează contractul de finanțare;
✅ Pasul 5: Încasezi grantul în tranșe pe măsură ce implementăm investiția.
📢 Aplică acum pentru Fonduri Europene Nerambursabile prin Programul Regional SUD-EST- Competitivitate microîntreprinderi ITI DD!
🔗Resurse utile: Regio Sud-Est: Competitivitate micro – ITI DD